Dan Diaconescu și dosarul cu minore. Fostul patron OTV află dacă rămâne sub control judiciar. Care e strategia pentru a scăpa de acuzații SPECIAL

de: Denisa Dudescu
04 10. 2023

Dan Diaconescu, fostul realizator de emisiuni TV, a fost trimis în judecată pentru acte sexuale cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile în formă continuată. Dan Diaconescu este sub control judiciar, măsură care urmează să expire săptămâna aceasta. 

Dan Diaconescu vrea să scape de acuzații

Judecătoria Constanța a respins, miercuri, cererea de probe formulată de către Dan Diaconescu. În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.

În cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor şi, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale. Azi, judecătoria Constanța a respins cererea de probe formulată de fostul realizator TV.

„Respinge ca neîntemeiată cererea de probe formulată de către inculpatul D.C.D. În baza art. 345 alin. (1) Cod procedură penală, fixează termen pentru soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate ?n faza camerei preliminare, la data de 16.10.2023. Cu cale de atac odată cu fondul”, potrivit încheierii de azi. 

Un nou termen a fost fixat pe 16 octombrie de către Judecătoria Constanța.

„La data de 31.07.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a anunțat, printr-o informare oficială, că a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. C.-D. cercetat sub control judiciar, pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie a infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 220 alin. 1 şi alin. 4 lit.

e) C.pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 C.pen., precum şi ale art. 41 alin. 1 C.pen, a infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 220 alin. 1 şi alin. 4 lit.

e) C.pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 C.pen., precum şi ale art. 41 alin. 1 C.pen., a infracțiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale)”, potrivit deciziei.

Totodată, pe 7 octombrie, săptămâna aceasta, Dan Diaconescu află dacă îi va fi prelungită măsura controlului judiciar.

Fostul jurnalist află dacă scapă de controlul judiciar

Pe 9 august Tribunalul Constanța a decis ca Dan Diaconescu să rămână sub control judiciar pentru încă 60 de zile, după ce inițial îi fusese ridicată această măsură. 

„Admite contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva încheierii din data de 08.08.2023, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. 20152/212/2023/a2. În baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) raportat la 205 din Codul de procedură penală, desfiinţează încheierea contestată şi, rejudecând, dispune:

În temeiul art. 348 raportat la art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă în cauză faţă de inculpatul Diaconescu Cristian-Dan (…), măsură pe care o menţine, urmând să fie verificată cel târziu până la data de 07.10.2023, potrivit art. 207 alin.

(7) din Codul de procedură penală. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în contestaţia parchetului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată la data de 09.08.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei, conform art. 405 din Codul de procedură penală”, potrivit deciziei dată de Tribunalul Constanța.

În timpul controlului judiciar Dan Diaconescu s-a prezentat la secția de poliție ori de câte ori a fost chemat și respectat regulile impuse de judecători, au precizat surse din dosar pentru Playtech.ro.

Fostul a evitat să discute public despre dosarul său, iar în puținele dăți când a făcut-o a spus că dosarul este fabricat și că este supus unul linșaj. Dan Diaconescu speră să scape de acuzații și încearcă alături de apărătorii săi să demonstreze că „dosarul este un fals”, au precizat aceleași surse.

Patronul OTV, filmat de minore

Acesta ar fi întreținut raporturi intime între anii 2020-2021, pe vremea când cele două fete aveau 15 ani. Fetele erau plătite cu sume între 300 și 400 de lei sau primeau diferite cadouri de la fostul patron al OTV.

Surorile erau chemate la București și erau cazate într-un hotel ales de jurnalist. El le lua cu mașina de la gară și le ducea chiar și în mall pentru a le cumpăra haine. Ulterior, fetele erau trimise acasă cu trenul. Una dintre fete avea la momentul respectiv vârsta de 15 ani.

La un moment dat, fostul jurnalist ar fi fost filmat cu un telefon ascuns printre jucării de pluş de prietenii celor două surori.

Fetele l-au șantajat pe fostul prezentator cu publicarea unor înregistrări compromițătoare, reușind, în acest fel, să obțină mai mulți bani de la el. Stenogramele din dosar nu sunt adevărate spunea în luna aprilie avocatul lui Dan Diaconescu. Inclusiv, fostul realizator TV spunea că este nevinovat.

După ce a scăpat de arestul preventiv acesta anunța că este posibil să revină în presă după acest episod.

„S-ar putea să mă întorc în presă. Peste câteva luni, cu televiziune şi cu emisiune”, anunța Dan Diaconescu.

În dosarul fostului patron OTV a fost audiat inclusiv milionarul Mohammad Murad. El i-ar fi oferit cazare gratuită lui Dan Diaconescu la unul dintre hotelurile de pe litoral, unde ar fi fost însoțit de minore.